Celebrul actor Alain Delon a suferit un accident cerebral și se reface în Elveția

Celebrul actor Alain Delon a suferit un accident cerebral și se reface în Elveția
Publicat: 09/08/2019, 10:47

Fiul lui Alain Delon a declarat presei că doctorii consideră că funcțiile vitale ale vedetei sunt „perfecte” iar starea acestuia e stabilă.

„A suferit o intervenție la spitalul Pitié-Salpêtrière [din Paris], unde a petrecut trei săptămâni la terapie intensivă. Toată familia a stat cu el, pe rând, fratele, sora și mama mea, Nathalie, fiind lângă patul său”, a povestit Anthony Delon.

„Cum funcțiile sale vitale sunt perfecte și condiția stabilă, potrivit doctorilor, a plecat în Elveția și se odihnește discret într-o clinică. Sora mea, care acum locuieștie în Elveția îi urmărește recuperarea și ne ține la curent în legătură cu evoluția sa zilnică”, a arătat fiul actorului.

La mijlocul lunii iunie, apropiații lui Alain Delon au recunoscut că vedeta a fost internată la Spitalul American din Neuilly „pentru amețeli și dureri minore de cap”.

Alain Delon a primit un premiu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Festivalul de la Cannes 2019, în luna mai, când a declarat despre prestigioasa distincție că este „aproape un omagiu postum, doar că este încă viu”.

Cu câteva zile înainte de ceremonie, organizatorii Festivalului de Film de la Cannes și-au apărat gestul de a-i oferi lui Alain Delon un premiu Palme d’Or onorific, spunând despre acesta – criticat recent pentru comentariile controversate despre femei și homosexuali – că „nu este perfect”, dar are dreptul de a-și exprima opiniile.

„Nu îi oferim premiul Nobel pentru pace”, a declarat Thierry Fremaux, într-o conferință de presă. „Îi oferim un premiu Palme d’Or onorific, pentru cariera de actor”, a explicat acesta.

Delon, în vârstă de 83 de ani, unul dintre cei mai celebri actori europeni de peste cinci decenii, a jucat în filme precum „Ghepardul”, de Luchino Visconti, care i-a adus un premiu de interpretare la Cannes în 1963. A mai jucat în pelicule precum „Rocco și frații săi” (1960), „În plin soare” (1960), „Eclipsa” (1962), „Laleaua neagră” (1964), „Samuraiul” (1967), „Borsalino” (1970), „Notre histoire” (1984), „Pe cuvânt de polițist” (1985).

În 1964, Alain Delon a fost nominalizat pentru prima dată la Globul de Aur. În 1977 a ajuns pe lista favoriților la premiile César, pentru rolul principal din „Mr. Klein”, de Joseph Losey, iar interpretarea din „Notre Histoire”, de Bertrand Blier, i-a adus, în 1985, premiul pentru cel mai bun actor. La Festivalul de la Berlin a primit Ursul de Aur onorific în 1995, iar, în 2005, a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare de președintele francez Jacques Chirac.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bancher condamnat la moarte pentru luare de mită. Câți bani a luat
LIVE VIDEO | Marea finală Survivor All Stars 2024: Și câștigătorul este…
FOTO. Rusoaica superbă s-a cuplat cu un milionar mai tinerel ca ea! Cum arată Anna
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Tanchiștii ucraineni se plâng că tancurile Abrams i-au transformat în ținta principală a atacurilor Rusiei....
Zanni a decis ce va face cu premiul de 100.000 de euro de la Survivor...
ȘOCANT! E de nerecunoscut după ce a slăbit ENORM. A ajuns piele și os: „Am...
PSD vrea impozit progresiv după alegeri. Cât ar plăti românii cu salarii de peste 10.000...
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Ce prețuri au alimentele în Ucraina, pe timp de război! Zece ouă costă doar 4...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Șoferii ce NU poartă ochelari de vedere iau amendă! Cum EVIȚI sancțiunea?
Trump a fost găsit vinovat la 34 de capete de acuzare. Riscă 134 de ani...
ALERTĂ de furtuni geomagnetice și AURORE pentru 31 mai și 1 iunie
Românii primesc BANII ÎNAPOI. Ordin la Guvern: Nu ne batem joc de cetățeni
Doliu în sportul românesc. A murit unul dintre cei mai mari campioni
O femeie se afla la o plimbare la marginea orașului și a dat peste o...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Rebecca, acces de furie în Casa Iubirii! Concurenta nu vreau să vorbească cu Gagea: „Mă...
Tânărul de 15 ani a recunoscut crima. A povestit în detaliu cum a ucis-o pe...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Metoda simplă care ar putea reduce riscul de alergie la arahide
×